luni

Cum sa faci Ziua Indragostitilor de neuitat



Ziua Indragostitilor
Chiar daca ai un buget redus, poti sa-i oferi persoanei iubite o experienta de neuitat de Ziua Indragostitilor. Iata cateva idei pentru o experienta unica de Valentine's Day.
Ziua Indragostitilor nu implica doar flori si o cina romantica. Cea mai buna modalitate de a-i oferi persoanei iubite o zi deosebita implica atentie si afectiune. Tine insa cont de preferintele si gusturile jumatatii tale. Daca stii ca aceasta sarbatoare nu-i este pe plac, rezuma-te la o declaratie de dragoste sincera.
In cazul in care amandoi apreciati aceasta zi ca pe o sarbatoare a dragostei, incepe ziua prin a-i lasa un mesaj romantic pe perna, sub forma unui biletel. Ii poti scrie o poezie romantica sau iti poti exprima sentimentele sincer.
Oglinda de la baie este un alt loc in care ii poti desena o inima sau lasa un mesaj in care sa-i spui unul dintre motivele pentru care esti mai fericit de cand v-ati cunoscut.
Poti continua asaltul de mesaje romantice si prin SMS, Facebook sau email. Nu te supara insa daca persoana iubita este la serviciu si nu iti poate raspunde imediat. Cu siguranta mesajele tale ii voi aduce un zambet pe fata.
Pentru ca este o zi dedicata iubirii, Valentine's Day poate fi momentul cel mai bun pentru a-i propune persoanei iubite sa duceti relatia voastra la nivelul urmator, fie ca e vorba de o locuinta comuna sau chiar de casatorie. Pregateste din timp momentul, deoarece nu e loc de greseli tocmai de Ziua Indragostitilor.

Pregateste-i o surpriza culinara


Poti completa atmosfera romantica din aceasta zi cu pizza indragostitilor, in forma de inima. Alege ingredientele preferate de pizza ale persoanei iubite si surprinde-o cu o cina romantica pentru doi.
Arata-i cat de mult iti indulceste viata cu un desert special, cum sunt crema rece de capsuni sau rulada de mango si fructul pasiunii.
Daca planuiesti o iesire in aer liber, pregateste din timp si ia cu tine intr-un termos, o ciocolata calda speciala, cu ghimbir sau cu citrice.
Chiar daca vremea nu permite un picnic la iarba verde, patul poate fi locul ideal in care sa pregatesti o gustare romantica. Nu uita de lumanarile care vor ajuta la crearea atmosferei deosebite.

Flori si muzica romantica


Aduna cantecele de dragoste preferate de amandoi pe un CD sau intr-un playlist pentru o atmosfera romantica. Daca esti in pana de idei, vezi care sunt cele mai romantice declaratii de dragoste muzicale sau care sunt cele mai celebre duete.
Daca bugetul iti permite, trimite-i persoanei iubite flori prin curier sau pregateste-i o surpriza de proportii de Ziua Indragostitilor. Aceasta poate fi o experienta noua sau un cadou deosebit care sa surprinda.
Cina romantica in oras de Valentine’s Day este considerat de multi un cliseu, insa daca alegi un restaurant potrivit, puteti avea parte de o seara deosebita.
La sfarsitul zilei, decoreaza dormitorul folosind o tematica pe gustul jumatatii tale (insula tropicala, castel medieval) si ofera-i o surpriza sexy.
Persoana iubita va aprecia cu siguranta eforturile tale de a-i oferi o zi speciala, dar nu uita ca modul in care ii arati pretuirea si iubirea ta nu trebuie intotdeauna sa coste. O seara pe canapea cu un film romantic si cu rememorarea primul vostru sarut poate fi alegerea cea mai buna pentru cei care nu sunt incantati in mod deosebit de Ziua Indragostitilor.

de pe acasa.ro

Niciun comentariu: